Un articol de Ioana-Andreea Rățoi, Psiholog Psihoterapeut
Principalul manual ce descrie și clasifică problemele de sănătate mintală enumeră în cea mai recentă dintre ediții în jur de 300 de tulburări. Mai multe ca niciodată. Unele dintre ele, precum schizofrenia sau tulburarea de spectru autist, sunt în prezent percepute ca boli în mai mare măsură decât altele. De cealaltă parte, din ce în ce mai mulți tineri folosesc termeni ca narcisic, obsesiv-compulsiv sau ADHD-ic pentru a descrie reacții normale la anumite situații. Confuzia e, din păcate, justificată. De-a lungul timpului granița dintre normal și anormal a tot fost dezbătută și revizuită de către specialiști, unele decizii reflectând schimbări de perspectivă socială cel puțin la fel de relevante precum progresul medical. Una dintre cele mai comune critici ale manualelor de diagnoză actuală este tocmai aceea că încearcă să pună o etichetă pe experiența de viață normală.
Deci de unde știu dacă sunt anxios sau doar timid? Deprimat sau în mod justificat trist într-o o situație de viață dificilă? Obosit sau afectat de o tulburare de atenție? Aveți mai jos 6 pași recomandați de parcurs pentru a fi mai siguri că nici nu evitați o problemă reală, nici nu ajungeți să judecați drept tulburare ceva ce constituie o reacție firească sau o diferență complet normală față de alte persoane.
- Există alterări persistente ale gândirii, stării și/ sau comportamentului persoanei Destul de intuitiv, criteriul ăsta se referă pur și simplu la faptul că ceva în funcționarea mintală a individului se schimbă într-un mod observabil. Cele mai cunoscute alterări de percepție și gândire sunt iluziile, halucinațiile sau delirul – care apar în psihoze. Gândurile obsesiv-compulsive sau flashback-urile din sindromul de stres posttraumatic intră tot aici. Exemple de alterări emoționale marcante sunt evident la stările depresive sau anxioase și chiar la aplatizarea afectivă (manifestare diminuată a emoțiilor), tot în psihoze. Modificările de comportament includ evitarea de locuri, stimuli, stări sau persoane (în tulburări anxioase și de tip traumatic), incapacitate de a iniția acțiuni (în tulburări depresive) efectuarea de ritualuri (în tulburarea obsesiv compulsivă) sau acțiuni stereotipe (în tulburarea de spectru autist). Cele mai multe tulburări de sănătate mintală presupun modificări la toate nivelurile.Care e problema cu criteriul ăsta? Adaptarea normală la mediu presupune tot modificări ale gândirii, stării și comportamentului. E firesc să mi se schimbe dispoziția în urma unei pierderi, amenințări, al unui eșec sau al unei reușite. Este normal să îmi treacă prin minte tranzitoriu că i-aș trage un pumn acelui participant la trafic și e normal să evit
locuri care mă pun în pericol, cum ar fi un pod dezafectat. - Modificările gândirii, stării și comportamentului sunt cauzate de disfuncții biologice, psihologice și /sau de dezvoltare ale mințiiUșor de zis, greu de tranșat. Momentan, nu cunoaștem markeri biologici pentru majoritatea tulburărilor mintale. Ca să nu mai zic de a doua parte – de exemplu halucinațiile și iluziile pot apărea într-o sumedenie de tulburări neurologice, cum sunt migrenele, deficitele senzoriale sau epilepsia. Tulburările neurologice nu sunt însă tulburări de sănătate mintală ci boli ale creierului. Care e oare diferența dintre minte și creier? Excelentă întrebare, numai bună pentru o viață întreagă de dezbatere filozofică.
- Modificările provoacă distres/ suferință persoanei care le experimenteazăAcest criteriu a fost considerat la un moment dat argumentul magic pentru delimitarea dintre boală și diferențe individuale firești. Este principalul motiv pentru care orientarea sexuală minoritară a fost scoasă în mod corect de pe lista tulburărilor. Era clar că persoanele LGBT nu au nicio problemă cu propriile preferințe până când nu li se spunea că ar trebui să aibă. Într-adevăr, majoritatea tulburărilor mintale presupun modificări care fac viața persoanelor mai grea și manifestări greu de controlat pe care ai prefera să nu le ai. Totuși, cât distres față de propria condiție experimentează o persoană cu tulburare de personalitate antisocială sau o persoană cu comportament sexual cu adevărat deviant ca
pedofilia?În alte ordine de idei, distresul nu semnalează mereu în mod direct dimensiunea
problematică: faptul că o persoană cu anorexie/ dismorfofobie prezintă distres legat de aspectul fizic, nu înseamnă că aspectul fizic e problema. În acest caz, problema este
distorsiunea cognitivă/perceptivă ce face persoana să se considere dezgustătoare. Din
păcate, nici aici nu avem un reper infailibil. - Modificările duc la dificultăți de funcționare în viața de zi cu ziPe plan personal, social și/ sau profesional/ educațional. O persoană cu agorafobie, de exemplu, poate ajunge să “funcționeze” doar în propria casă. Cineva cu depresie severă poate să nu mai aibă energia necesară autoîngrijirii de bază. O persoană cu tulburare obsesiv-compulsivă poate pierde și 8 ore pe zi făcând curat într-un spațiu care e deja curat. Să suferi de o tulburare de consum de substanțe poate să te facă să-ți pierzi familia, prietenii, serviciul și în cele din urmă capacitățile mentale de bază ca atenția și memoria. Acesta este cel mai adesea criteriul care face diferența dintre tulburarea clinică care “cere” un diagnostic propriu-zis si simptome subclinice, mai gestionabile, dintr-o anumită tulburare. Aproape perfect. Asta dacă nu iei în calcul faptul ca o parte din persoanele care au insistat că homosexualitatea este o tulburare s-au folosit de acest argument, susținând că imposibilitatea de a avea copii biologici e o dovadă de afectare funcțională.
- Modificările reprezintă o reacție inadecvată/exagerată la mediu/ situațieDeși “inadecvat” e greu de definit, acest criteriu rezolvă problema primului enunțat prin diferențierea între modificări anormale și modificări firești de adaptare la mediu. E atât o chestiune de sens cât și de proporție. Are sens să încep să număr mașinile de pe stradă de teamă că dacă ratez una mă va copleși anxietatea și se va întâmpla ceva rău? Are sens să susțin că sunt strănepotul lui Mihai Eminescu? Deși este poate rezonabil să mă tem de câini mari, este o reacție proporțională să paralizez atunci când văd o poză cu un câine? Acest criteriu este motivul pentru care o persoană nu este diagnosticată cu depresie atunci când pierde pe cineva drag sau cu tulburare de atac de panică atunci când se panichează pentru că tocmai i-a luat casa foc. Ați ghicit: și aici avem dileme. De exemplu, cine și cum decide cât e prea mult? Doliul este considerat firesc, dar dacă lucrurile durează prea mult sau dispoziția persoanei se înrăutățește în timp, aș putea lua în considerare depresia sau chiar tulburarea de doliu prelungit. Ca peste tot, contextul e esențial aici.
- Modificările reprezintă o abatere vizibilă de la normele sociale și culturaleAcest criteriu recunoaște că anumite comportamente au semnificație diferită în funcție de mediul social și cultural din care persoana face parte. De exemplu, purtarea de inele masive în jurul gâtului este un simbol de statut și frumusețe la multe populații tribale. Deși practica provoacă vânătăi și deformări cervicale ar fi greșit să considerăm aceste comportamente o formă de autovătămare. Intenția oamenilor este aceea de a fi frumoși, nu de a-și face rău. Pentru a evita confuziile, DSM-5 include un interviu de formulare a simptomelor în cheie culturală. Probleme cu acest criteriu? O grămadă. Reversul argumentului e îngrozitor: toate caracteristicile minoritare sunt practic abateri de la normă. Putem fi cel mai probabil de acord că a avea ochi verzi nu e o tulburare. Dar a fi supradotat? A fi lesbiană? A nu purta hijab într-o țară islamică? A te căsători cu un robot? Suntem pe pantă alunecoasă. Din nou.
Cu ce idei rămânem de aici?
A distinge între o tulburare și o experiență de viață normală e un proces complicat, iar reperele pe care le avem până acum sunt in mod inevitabil imperfecte și funcționează cel mai bine când sunt luate împreună. Dincolo de simptome, avem nevoie de o atenție deosebită la modul în care calitatea vieții noastre se schimbă. Nu în ultimul rând, e important să reținem că expresia individualității umane, este cel mai adesea un semn de sănătate (inclusiv socială) și reziliență, nu de patologie. Dacă ai totuși dubii sau întrebări cu privire la sănătatea ta mintală, consultă un specialist – un pas esențial pentru a obține claritate și sprijinul potrivit.