Abuzul religios: Impactul psihologic și intervenția terapeutică

Un articol de Psih. Victor Bohuș

Abuzul religios este un fenomen complex și adesea subtil, care poate avea efecte serioase asupra sănătății mintale a indivizilor. Acesta implică utilizarea religiei sau a convingerilor religioase pentru a controla, manipula sau abuza emoțional, fizic sau spiritual o persoană. Este esențial să înțelegem natura acestui tip de abuz și cum poate afecta pe termen lung sănătatea psihică a celor care îl experimentează.

Ce este abuzul religios?

Abuzul religios poate lua multe forme, de la impunerea unor reguli religioase stricte care limitează libertatea personală, până la manipularea prin frică, vinovăție sau rușine. Aceasta se întâmplă adesea în contexte în care liderii religioși sau membrii unei comunități religioase folosesc interpretări distorsionate ale doctrinei pentru a menține controlul asupra indivizilor. Uneori, abuzul religios poate fi mai evident, cum ar fi în cazurile de violență fizică, dar cel mai adesea, el se manifestă prin abuz emoțional și spiritual, care este mai greu de detectat și gestionat.
Printre comportamentele specifice asociate abuzului religios se numără:

• • condiționarea accesului la iertare sau la mântuire de conformitatea cu reguli stricte.
  • utilizarea fricii de pedeapsă divină pentru a justifica abuzuri emoționale sau fizice.
  • descurajarea accesului la suport psihologic sau medical, în favoarea exclusivă a
    practicilor religioase.
  • rușinarea și marginalizarea persoanelor care nu se conformează credințelor sau normelor impuse de comunitatea religioasă.

Impactul psihologic al abuzului religios

Abuzul religios poate avea consecințe profunde asupra sănătății mintale, afectând stima de sine, autonomia personală și capacitatea individului de a lua decizii independente. Din punct de vedere psihoterapeutic, este esențial să recunoaștem manifestările acestui tip de abuz și să înțelegem cum poate contribui la dezvoltarea tulburărilor psihice, cum ar fi anxietatea, depresia, tulburarea de stres posttraumatic (PTSD) și alte forme de suferință emoțională.

• • Anxietatea și frica: persoanele care au fost supuse abuzului religios pot trăi cu o teamă constantă de pedeapsă divină sau de consecințele morale ale propriilor acțiuni. Acest lucru poate genera o anxietate puternică, care afectează capacitatea de a funcționa în viața de zi cu zi.
  • Depresia și vinovăția: abuzul religios se bazează adesea pe manipularea vinovăției și rușinii, determinând persoana să se simtă nedemnă sau constant condamnată. Această dinamică poate predispune la depresie, cu simptome de neputință și lipsă de valoare personală.
  • Confuzie identitară: persoanele abuzate religios pot ajunge să își piardă sentimentul de sine, deoarece identitatea lor este erodată de presiunea constantă de a se conforma unor standarde externe. Aceasta poate duce la dificultăți în definirea unor valori personale autentice și în stabilirea unor relații sănătoase cu ceilalți.

Rolul psihoterapiei în recuperarea de după abuzul religios

În intervenția psihoterapeutică, abordarea abuzului religios implică recunoașterea și validarea experienței clientului, care poate simți că ceea ce a trăit nu este un „abuz” în sensul clasic, din cauza conotațiilor sacre atribuite comportamentelor respective. Este important ca terapeutul să creeze un spațiu sigur, în care persoana afectată să poată explora liber consecințele psihologice ale acestui tip de abuz.

• • Explorarea limitelor sănătoase: un prim pas în terapie este ajutarea clientului să recunoască și să stabilească limite sănătoase între sine și comunitatea religioasă sau liderii care au exercitat control asupra lor. În multe cazuri, acest lucru poate implica
    reevaluarea credințelor sau chiar distanțarea temporară de mediul abuziv.
  • Refacerea stimei de sine: abuzul religios subminează deseori sentimentul de valoare personală. Prin terapie, clientul poate începe să își reconstruiască stima de sine, bazându-se pe resurse interne, nu pe standarde externe impuse.
  • Vindecarea traumei: în cazurile severe, abuzul religios poate duce la PTSD, iar
    intervenția terapeutică va necesita tehnici de procesare a traumei, cum ar fi psihoterapia dialectică și comportamentală (DBT) sau tehnicile de expunere treptată pentru a diminua
    răspunsurile la declanșatorii asociați cu abuzul.
  • Redefinirea spiritualității: deși unele persoane aleg să se distanțeze complet de religie în urma abuzului, altele pot dori să își redefinească spiritualitatea într-un mod care să le ofere încredere și sprijin emoțional, fără să se simtă controlate sau manipulate. În terapie, acest proces poate implica explorarea unor forme alternative de spiritualitate sau credințe.

Provocări și considerente etice în intervenție

Un aspect crucial în intervenția psihoterapeutică este respectul pentru diversitatea de convingeri religioase ale clientului. Deși abuzul religios poate determina distanțarea față de o anumită
comunitate religioasă, terapeutul trebuie să fie sensibil la nevoile și dorințele clientului, fără a impune propriile convingeri. O altă provocare este să ajutăm clientul să navigheze procesul de recuperare, menținând în același timp relațiile care pot fi importante pentru el, cum ar fi cele cu membrii familiei sau prietenii din comunitatea religioasă, dacă acestea nu sunt în sine abuzive.

Concluzii

Abuzul religios este o formă subtilă, dar impactantă, de control și manipulare, care poate avea efecte considerabile asupra sănătății mintale. În calitate de psihoterapeuți, este esențial să abordăm cu empatie și înțelegere experiențele celor care au trăit acest tip de abuz, oferindu-le un
spațiu sigur pentru vindecare și dezvoltare. Intervenția terapeutică are un rol crucial în procesul de recuperare, ajutând clientul să își reconstruiască identitatea, stima de sine și să își regăsească autonomia.