Un articol de Ioana-Andreea Rățoi, Psiholog Psihoterapeut

Într-o perioadă ca sărbătorile de iarnă, în care apar atât de multe referiri la persoane dragi, familie și prieteni nu e deloc neobișnuit să ne confruntăm cu reversul medaliei: singurătatea. Până la urmă vorbim de un sentiment firesc, menit să avertizeze o specie profund socială – ca omul – cu privire la deconectarea de ceilalți. Dacă este prelungită, singurătatea are însă impact asupra sănătății, speranței de viață și calității vieții. Este de asemenea, fără îndoială, un sentiment global, sensibil la măsuri comunitare ca protecția socială, securitatea financiară și întreținerea sănătății generale. Din acest unghi, e foarte dificil să negi că singurătatea este o temă importantă în igiena mintală a fiecăruia. Dincolo de factorii sociali, modificabili pe termen mediu și lung, acest articol vă propune câteva măsuri simple, care să contracareze consecințele mai puțin adaptative ale unei stări profund umane.

1. Acordă atenție semnificației pe care o atașezi realității de a fi singur/ă.

A nu avea rudele sau prietenii aproape, a nu (mai) avea un partener de viață sau a avea puține relații sociale la un moment dat pot fi toate observații reale. Numai că singurătatea nu presupune doar să fii singur. Sunt cel puțin doi factori importanți care fac diferența dintre singurătate și solitudine. Primul: singurătatea presupune întotdeauna o diferență între calitatea și cantitatea relațiilor pe care le doresc și cele pe care le am. E pur și simplu concluzia (de multe ori explicabilă de factori diferiți) că nu pot să relaționez cu succes în cercul social actual. Al doilea factor la fel de consistent se leagă de cogniția socială sau, altfel spus, de “teoria” pe care o construiesc în jurul realității de a fi singur/ă. Oare ce înseamnă că eu sunt singur/ă? Sunt lipsit/ă de valoare? Negijabil/ă? Inutil/ă sau neintersant/ă? Neajutorat/ă? Înconjurat/ă de oameni indiferenți și lipsiți de empatie? E destul de intuitiv, cred, că o “teorie” care face referire la deficiențe personale globale sau la vigilență și neîncredere generală în ceilalți nu face decât să amplifice distresul. Ce șanse am oare să schimb ceva dacă motivele singurătății mele sunt atât de generale și dureroase?

Din fericire, astfel de gânduri sunt mai întotdeauna distorsiuni, iar realitatea e mult mai nuanțată și blândă decât ne imaginăm. Dacă te prinde un gând de tipul ăsta, tratează-l ca atare (un scenariu negativ) și găsește și o explicație mai neutră și mai acționabilă. Poate că ai muncit atât de mult în ultimii ani încât nu ai avut timp și menținerea legăturilor cu cei dragi. Poate că toți oamenii sunt singuri în anumite perioade și știi măcar pe cineva care e sigur un om bun și singur în același timp acum. E mai bine?

2. Evită comparațiile sociale

Aproape nu există dificultate de dispoziție în a cărei prevenție să nu fie recomandată evitarea comparațiilor. E aproape un clișeu să spui că te condamni la nefericire dacă te compari întotdeauna cu cei din jur. Autorii unui studiu au fost însă interesați să investigheze relația dintre angajarea în comparații sociale și sentimentul de singurătate. Ce arată datele este că o comparație socială defavorabilă crește riscul de victimizare, iar această poziționare se asociază cu singurătatea. Cu ce se asociază singurătatea odată instalată? Depresie și anxietate, bineînțeles.

3. Încearcă mindfulness

Ideea aici este aceea de a îți muta atenția pe elemente din prezent, pe care să le experimentezi cât mai viu prin intermediul simțurilor. Poți să alegi descrierea unui obiect exterior sau cele mai simple activități zilnice (cum sunt mâncatul sau mersul). Scopul este acela de a trăi și observa și alte stări pe lângă cea de singurătate și a permite sentimentului să ocupe un loc în experiența personală, fără să te domine.

4. Ajută-i pe ceilalți, dar în limitele propriilor resurse

   Există studii care arată că a face voluntariat (și uneori chiar muncă plătită) ajută la diminuarea singurătății. Cel mai probabil asta se întâmplă din două direcții: voluntariatul crește numărul de interacțiuni sociale pozitive și cu sens și este în același timp o dovadă a propriei utilități ceea ce oferă curaj în plus în relații și întărește o buclă pozitivă. Există o condiție însă: ai grijă ca activitatea pe care o faci să nu devină o sursă de oboseală prelungită sau stres cronic. Sarcinile care ne depășesc resursele pot avea efectul opus, făcându-ne să ne simțim izolați și deconectați.

5. Fii calm/ă, dar ferm/ă, în preajma persoanelor care îți chestionează stilul sau alegerile de viață

Abilitățile sociale și asertivitatea nu ajută doar la creșterea numărului de relații bune pentru noi, ci și la gestionarea întrebărilor incomode legate de așteptările celorlalți legate de propria viață. Poate vă sună familiar întrebări de tipul: Ai/ îți găsești și tu pe cineva? Când treci pe la familie de sărbători? Tu cu cine petreci sărbătorile? În cazul asta, amintește-ți că nu datorezi un răspuns standard, argumentări complexe sau mai multe detalii decât te simți confortabil. Poți răspunde simplu: nu/nu știu încă/ nu sunt sigur/ă/ îți spun eu când am noutăți/ îți spun eu când se schimbă ceva/ nu îmi doresc asta în funcție de situație. Dacă totuși se insistă pe subiect, încercați să redirecționați calm discuția: Voi ce faceți?/ Tu cum mai ești?

În loc de concluzie

Singurătatea este, la bază, o reamintire a nevoilor noastre profund sociale. Într-o lume atât de complexă ca cea de azi însă, nu orice moment de izolare/ retragere este un semnal de alarmă. E important să nu acordăm acestei stări semnificații nepotrivite și să ne îndreptăm spre ceilalți în ritmul propriu fără să ne propunem să eliminăm complet o experiență profund umană.